ULTIMELE ȘTIRI

Basarab Panduru: „Fuge mai repede decât Rădoi! Atât poți”
TRIMITE
Basarab Panduru, nu îi dă nicio șansă noului antrenor al Universității Craiova, Filipe Coelho. Pandi a susținut că Filipe va pleca mai rapid din bănie decât a făcut-o Mirel Rădoi.
Universitatea Craiova a reacționat rapid după despărțirea de Mirel Rădoi, anunțând instalarea portughezului Filipe Coelho (45 de ani) în funcția de antrenor principal. Numirea sa a stârnit curiozitate, deoarece Coelho este cunoscut în special pentru activitatea sa ca secund, nu ca tehnician principal la cel mai înalt nivel.
Basarab Panduru, acid la adresa lui Filipe Coelho
„Nu știu cine este. Coelho fuge mai repede decât Rădoi! Coelho înseamnă iepure în limba portugheză. Am citit și eu că a fost secundul lui Paulo Bento la naționalele Coreei de Sud și Emiratelor Arabe. Nu a fost niciunul dintre cei vehiculați și vine Filipe Coelho. Nu te întreb dacă știi unde ai venit. Îți urez baftă și o să vezi tu.
Nu mă surprinde numirea lui pentru că trebuie să vezi și ce se poate. Nu știu dacă poți să aduci un antrenor renumit. Te-ai întins și tu cât ai putut cu salariul. Nu știu dacă ăla de la Vitoria Guimaraes nu a plecat la arabi.
Probabil la Guimaraes ai 250.000 de euro. Dar ar pleca cineva de la Vitoria Guimaraes, care e în circuitul lor, să vină la Craiova? De la Guimaraes ai alte perspective. Probabil că banii pe care îi ai sunt de nivelul lui Filipe Coelho, atât poți”, a spus Basarab Panduru, la PrimaSport.
Carieră și experiență
Cea mai notabilă experiență a lui Filipe Coelho este parteneriatul de șapte ani cu compatriotul său, Paulo Bento. A lucrat ca asistent al lui Bento la:
- Naționala Coreei de Sud
- Naționala Emiratelor Arabe Unite
- Chongqing Liangjiang Athletic (China)
Ca antrenor principal, experiența lui Coelho este limitată, fiind bifată în ligile inferioare din Portugalia:
- Casa Pia
- Leixões (Liga a doua portugheză – cel mai înalt nivel atins ca principal)
- Vilafranquense
Obiectivul de la U Craiova
Filipe Coelho preia echipa în Superliga românească după demisia lui Mirel Rădoi. Patronul Mihai Rotaru a motivat alegerea sa prin „vibe-ul foarte bun” și prin calitățile de leadership și personalitate pe care Coelho le-a demonstrat, subliniind în același timp cunoștințele sale de fotbal dobândite alături de Paulo Bento.
Coelho va trebui să se integreze rapid și să își impună viziunea, având la dispoziție o scurtă perioadă înainte de debutul oficial, programat în deplasare cu FC Argeș. Misiunea sa principală este de a stabiliza echipa și de a o menține în lupta pentru locurile de play-off, obiectiv vital pentru ambițiile clubului din Bănie.




















